Sonntag, 8. Juli 2007

Ziua 1

Minunatele aventuri ale lui Grasu nu au luat sfarsit odata cu plecarea lui de la Viena. Nici nu aveau cum pentru ca Grasu este mereu prins in cele mai minunate si palpitante intamplari posibile iar viata sa plina de invataturi calauzeste pasii milioanelor de cititori care au asaltat internet cafeurile odata cu aparitia celui de-al doilea blog de calatorie.
Dar sa incepem!

Ei bine am plecat iarasi la calatorie, dar de data aceasta catre Germania, la Munchen. Si plecarea a fost iar cu o masina pana la Otopeni iar de acolo cu avionul. Si compania care si-a pus la dispozitie serviciile si avioanele pentru a ma purta pe mine prin nori a fost de data aceasta Lufthansa, companie cu un nume frumos si avioane mari dar cu stewardese despre varsta carora nu vrem sa amintim din dorinta de a nu strica seara cititorului. Ei lasa, ca nu erau toate chiar asa batrane, dar totusi una dintre ele crestea media de varsta din avion cu minim 3 ani iar avionul avea 200 de persoane. Totusi asta nu m-a impiedicat sa ma simt bine, pentru ca o companie germana nu iti va oferi de baut o bautura romaneasca, iar eu care am cerut bere am stiut ce fac pentru ca am primit de indata o bere la 0,25 ce m-a purtat pe taramul viselor. Da, inravevar, minunata bere, iar eu in timp ce am savurat-o am deplans cei 8 cl pe care i-am pierdut fata de zborul trecut unde Tarom iti dadea berea la cutie de 0,33. Ei lasa, centilitrii aia lipseau cu desavarsire dar aroma compensa de 10 ori.

Keine Kommentare: